Adulţi

Psihoterapia pentru adulţi

Atunci când viaţa şi/sau relaţiile sunt complicate, psihoterapia poate fi cea care îţi poate oferi claritate. Uneori, simţi că ai totul sub control, dar alteori, provocările îţi depășesc capacitatea de a le face față, indiferent cât încerci. Desigur, nu există o cale corectă sau greșită de înfruntare a provocărilor, dar există totuși un mod care poate funcționa pentru fiecare. Psihoterapia îţi va permite să descoperi în acel mod. Procesul va reflecta înapoi, ca și cum ai susține o oglindă care îţi permite să vezi mai clar. Terapeutul va lucra îndeaproape pe tot parcursul procesului, „aruncând lumină” pe gândurile și modelele de comportament, precum și pe modul în care interacționați cu lumea din jurul vostru. Scopul: dezvoltarea unui plan și identificarea unor instrumente care să întărească abilităţile descoperite şi dezvoltate.

 

Cum ştii când ar trebui să vezi un terapeut?

Psihoterapia te ajută să înțelegi mai bine relațiile importante din viața ta, mai ales dacă ai întrebări sau doreşti să faci schimbări. Oamenii ni se adresează de obicei deoarece au probleme cu gestionarea propriilor sentimente, sau de multe ori se simt supăraţi, trişti sau anxioşi. Ce aşteptări să aveţi atunci când colaboraţi cu noi?Prin cercetarea terapeutică și accentul familial vom informa despre fiecare pas al abordării noastre psihoteraputice. Procesul nostru începe cu dezvoltarea unui plan personalizat ce cuprinde obiective, strategii şi tehnici adaptate nevoilor persoanelor implicate. Atunci când este necesar, implicăm şi sugerăm şi alte programe în cadrul procesului, pentru a oferi o îngrijire completă.

Centrul de Psihoterapie Creativă – Vrem să avem o viaţă mai liniştită, mai relaxată. Întreabă-ne cum.

Programează-te acum!