Am fost întrebată de mai mulţi părinţi de adolescenţi, ce ar trebui sau cum ar trebui să reacţioneze atunci când îşi observă copilul că petrece prea mult timp pe reţele de socializare, în faţa telefonului, tabletei sau calculatorului, utilizând prea multe gadget-uri.
Le-am citit îngrijorarea în privire, am încercat să le înţeleg exact temerile şi m-am gândit că ar fi util să nu beneficieze doar ei de lămuriri şi să creez acest articol.
Pentru început, dragi părinţi, mi-ar plăcea să vă ofer câte o baghetă magică care să rezolve toate îngrijorările sau care să le explice, dar din păcate aceasta nu există. În schimb, vă promit că vă voi explica cât mai detaliat, aşa cum am discutat cu părinţii despre care vă povesteam iniţial.
Haideţi să clarificăm “ipoteza”. Avem una bucată adolescent care petrece între 2 şi 6 ore pe reţele de socializare, în faţa calculatorului (laptop, desktop), tabletei sau telefonului, indiferent de activităţile din jurul lui (masa în familie, timpul liber de după/înainte de şcoală, pauze, petreceri etc.). Mai avem cel puţin una bucată părinte îngrjorat, care nu reuşeşte să comunice cu adolescentul în perioadele respective.
Pentru concluzie, încercăm să clarificăm această perioadă petrecută în faţă gadget-urilor, să diminuăm perioada şi să mai scadă îngrijorarea părinţilor.
Adolescenţii?
Pe scurt, formarea, dezvoltarea şi evoluţia unei persoane încep în copilărie, se conturează prin personalitate în adolescenţă şi apoi se consolidează într-un ritm mai lent în perioada adultă. Practic, perioada de pregătire de viaţa adultă, se desfăşoară în perioada adolescenţei, atunci când copilul se identifică cu rolul pe care îl va îndeplini în societate, atunci când îşi înţelege o parte din abilităţile deţinute şi pe care va dori să le dezvolte. Tot atunci devine conştient şi de calităţile sale pe care urmează să le folosească în vederea dezvoltării personale.
Identificarea şi dezvoltarea se realizează atât prin modelul familial cât şi prin relaţiile sociale create în mediile în care se integrează (şcoală, prieteni, activităţi diverse etc.). Practic, aproape orice persoană se integrează mai uşor în grupuri de vârste apropiate (indiferent de vârsta persoanei), se adaptează grupurilor şi se oglindeşte cu persoanele din grupurile respective şi evoluează împreună. Mai exact, apreciem unele calităţi pe care le identificăm la unele persoane, deoarece dorim să le deţinem şi astfel, încercăm să le adaptăm nouă. Exact la fel se petrece şi în perioada adolescenţei, dar într-un ritm alert. Tinerii, nu fac altceva, decât să testeze, să experimenteze, pentru ca mai apoi să se poată identifica cu ceea ce descoperă şi li se va potrivi în viaţa de adult.
Gadget-uri pentru adolescenţi?
Gadget-urile reprezintă deopotrivă testarea cât şi adaptarea la societate. Studiile menţionează că peste 80% dintre adolescenţi au conturi pe reţele de socializare. Una dintre grijile părinţilor a fost faptul că petrec foarte mult timp pe aceste reţele de socializare.
Pe de altă parte, social media este spaţiul în care tinerii îşi formează, îşi consolidează relaţiile cu prietenii, îşi întăresc identitatea, se exprimă liber şi învaţă despre lume, despre societate.
Acestea permit transferul de informaţii în mod facil atât pentru şcoală, cât şi pentru timpul liber sau activităţile diverse. Din ce în ce mai mulţi profesori au conturi pe reţelele de socializare şi comunică mult mai uşor cu elevii lor.
Cum sunt utilizate gadget-urile?
Studii recente[1] precizează că timpul petrecut pe reţele de socializare se transformă în fericire mai puţină în ceea ce priveşte toate aspectele vieţii, în stres, în anxietate, nesiguranţă şi chiar insomnii. Mai exact, limitele pentru autosatisfacţie nu au fost încă stabilite şi astfel, adolescentul poate fi uşor influenţat atunci când face comparaţii cu ceea ce observă în reţele sociale.
Un studiu[2] din Austria precizează că prestigiul Facebook-ului a scăzut în 2017 faţă de 2016, primele locuri fiind ocupate de Whatsapp şi Youtube.
În aceeaşi măsură, temerile părinţilor se manifestă şi prin expunerile tinerilor şi implicării lor în conversaţii cu persoane care nu prezintă siguranţă[3].
De partea opusă, beneficiile utilizării gadget-urilor şi reţelelor de socializare facilitează integrarea tinerilor în diferite universităţi[4]. Mai exact, profilele realizate de către adolescenţi participă şi vor putea fi utilizate ca parte din CV-ul aplicantului. În aceeaşi măsură, îi permite viitorului student o conexiune mai bună cu persoanele din campusurile universitare, cu grupurile deja create, o accesibilitate la informaţiile necesare atât aplicării la unele universităţi, cât şi integrării în cadrul acestora, odată admişi.
Cum ar putea fi folosite reţele sociale?
Acum că partea teoretică este puţin clarificată, haideţi să exersăm practica.
- Clarificarea îngrijorărilor
Pentru început, clarificaţi-vă îngrijorările pe care le aveţi. Puteţi chiar să le notaţi, astfel încât să vă vină mai uşor să le dezbateţi.
- Precizarea acestora
Apoi, prezentaţi-le copilului exact aşa cum le simţiţi, menţionând şi argumentele pro sau contra pe care le identificaţi. Există posibilitatea ca tânărul dumneavoastră să vă aducă chiar argumente la care nu v-aţi gândit. Precizaţi şi emoţiile pe care le resimţiţi (inclusiv îngrijorare) şi încurajaţi copilul să vă evidenţieze emoţiile şi trăirile pe care le are atunci când utilizează gadget-urile şi reţele. Explicaţi-i că nu sunteţi în tabere diferite, ci doar încercaţi să îl protejaţi. Repetaţi explicaţiile dacă va fi necesar.
- Stabilirea limitelor
Odată clarificate argumentele celor 2 părţi şi stabilit faptul că sunteţi în aceeaşi barcă, puneţi-vă de acord asupra perioadei în care pot fi folosite gadget-urile şi reţele de socializare. Stabiliţi cât timp este necesar pentru realizarea temelor, respectiv activităţilor diverse. Stabiliţi şi ce consecinţe vor exista în cazul nerespectării acestora (consecinţele pot fi propuse chiar de către tânăr). Aceste consecinţe au rol în stabilirea regulilor necesare oricărei persoane în vederea adaptării la societatea care funcţionează conform unor reguli de bază. Nerespectarea acestora, indiferent de vârstă, aduce după sine consecinţe.
- Adaptarea reţelelor sociale
Pentru o relaţie mai bună cu tânărul dumneavoastră poate aţi putea chiar să vă faceţi şi dumneavoastră un cont de Whatsapp sau Facebook, dar doar pentru a comunica mai uşor. Aţi descoperi astfel cât de multe activităţi pozitive pot fi regăsite în acel mediu. Cele mai multe evenimente culturale, de teatru, amuzament, muzică, sau alte activităţi interactive sunt promovate prin intermediul reţelelor de socializare. Puteţi accesa uşor datele de contact pentru unele magazine, clinici, saloane, dar chiar şi medici, psihoterapeuţi, specialişti în diverse alte domenii.
Prin urmare, nu există o clarificare exactă, aşa cum adolescenţii şi părinţii sunt diferiţi.
Da! Sunt de acord că reţele de socializare utilizate excesiv, vor putea dăuna şi au drept consecinţe anxietate, insomnie, lipsa fericirii, însă consider că folosite cu moderaţie, pot aduce multiple beneficii şi o relaţie mai strânsă cu adolescentul dumneavoastră.
În speranţa că v-au fost utile şi dumneavoastră aceste recomandări, vă urez mult succes, răbdare şi toleranţă în aplicarea acestora sau îmi puteţi scrie dacă aveţi întrebări.
Psihoterapeut şi Psiholog Clinician
Iolanda Dinu
[1] https://www.theguardian.com/society/2017/apr/09/social-networks–children-chat-feel-less-happy-facebook-instagram-whatsapp
[2] https://www.betterinternetforkids.eu/web/portal/practice/awareness/detail?articleId=1712460
[3] https://www.digitaltrends.com/social-media/cyberbullying-statistics-2017-ditch-the-label/
[4] http://www.credohighered.com/blog/use-social-media-as-recruitment-tool